TU conduci autobuzul VIETII TALE?

Ola! Si bine te-am regasit!

Astazi am primit de la un prieten minunata imagine a unui “concept” de autobuz. Si aproape imediat mi-am adus aminte de intrebarea lui Dorel Butuca: “Cine conduce autobuzul vietii tale?”

Cu totii am auzit ca “viata este o calatorie”, “important nu este drumul de la A la B ci experienta pe care o capeti in aceasta trecere prin lume”, “trebuie sa ai povesti de impartasit, nu lucruri de aratat”. Ce am auzit insa foarte rar este “CU CE” facem aceasta calatorie numita “VIATA”. Iar raspunsul unora la aceasta intrebare este… “CU AUTOBUZUL”!. De ce asa? Pentru ca un astfel de mijloc de transport trebuie sa aiba un traseu destul de clar, o energie care sa il deplaseze (ideal ar fi unde vrem noi), o destinatie destul de bine definita si sa fie suficient de flexibil ca sa faca fata provocarilor ce apar pe parcurs.

Acum ca avem acest concept de “autobuz al vietii personale”, sa continuam exercitiul imaginativ si sa “plecam la drum”. La inceputul vietii nu prea ne este clar daca suntem pasageri sau suntem la volan. Si de multe ori nici nu ne prea intereseaza. Incet, incet insa, ne dam seama ca autobuzul vietii noastre are statii. Si realizam ca in vehicolul NOSTRU se urca diversi calatori.

Daca suntem pasageri, constatam ca langa noi se aseaza tot felul de oameni. Unii se plang de propria lor viata, dau vina pe “soarta”, guvern sau “gene” sau sunt convisi ca viata este “batuta in cuie” si rezultatele sunt inevitabile. (Pentru mine fascinanti sunt cei pe care starea vremii “ii enerveaza” J ). Altii vor dori atentia noasta, sa ne impuna convingerile lor sau pur si simplu sa ne atraga intr-o zona de "confort" care nu reprezinta altceva decat stagnare. Observam insa in acelasi timp ca si soferul este supus la tot felul de presiuni: drum anevoios, deviat sau chiar inchis, calatori care vor sa coboare unde si cand doresc, oameni mai mult sau mai putin bine intentionati care il sfatuiesc incotro sa mearga.

Cu toate acestea, mai devreme sau mai tarziu, incepem (macar) sa ne dorim sa ajungem pe locul soferului autobuzului vietii noastre. Trecem la actiune, ne folosim toate resursele pe care le avem, mergem la tot felul de cursuri, vrem sa invatam lucruri despre cei din jur si propria noastra persoana, cautam sa tinem mai multe sau mai putine lucruri in/sub control. Si, in cele din urma, spre marea noastra satisfactie, ajungem sa conducem autobuzul propriei noastre vieti.

(Re)capatarea controlului autobuzului poate sa fie permanenta sau nu. Trebuie sa invatam sa conducem, sa (re)cunoastem indicatoarele de pe traseu sau sa stim cum sa ne reparam autovehicolul. Uneori, cand ramanem fara solutii, "energie" sau viziune chiar vom fi nevoiti sa cercetam unde gasim alti oameni care sa ne ajute sa pornim din nou la drum! 

Mai este insa un lucru foarte important pe care trebuie sa il invatam si sa il practicam. Un lucru aparent simplu, dar care necesita deopotriva hotarare si energie: sa avem taria de a ne alege statiile in care vrem sa oprim si persoanele pe care le dorim (vremelnic  sau nu) alaturi de noi. Iar daca suntem suficient de perseverenti si increzatori in propriile noastre forte, putem chiar sa gasim oameni care ne vor ajuta sa ne conducem autobuzul vietii noastre pe drumuri si mai bune si spre destinatii si mai fabuloase decat ne-am fi putut imagina daca am fi fost singuri.

Apropo: CINE CONDUCE autobuzul vietii TALE?

Bafta si inspiratie!